D'ale lui Mitică

D'ale lui Mitică
0

Originally published at: http://mihaialexandrucraciun.construim-romania.ro/2018/03/16/dale-lui-mitica/

Adesea când mă găsesc în fața unei fotografii ca cea de mai sus, întâi de toate rămân perplex: “Cum-cum?! În 2018, într-o capitală din UE, un primar reduce trotuarul la doar 1m lățime ca să facă locuri de parcare?!?”

Pe urmă mă gândesc că totuși nu se poate, trebuie să fi înțeles greșit. Deși slabe șanse, pentru că același Primar a distrus peste drum de trotuarul în cauză un întreg spațiu verde, tot pentru o parcare.

Așa că mă apuc să verfic. Poate totuși se face alt tip de amenajare. Numai că nu. Pur și simplu pe Bulevardul Tineretului din București, în Sectorul 4, în 2018, Primăria desființează practic trotuarul pentru a face locuri de parcare. Cu alte cuvinte e adevărat: Primarul sectorului 4 chiar este un MUNTE DE INCOMPETENȚĂ, care habar n-are nimic despre nimic atunci când vine vorba de urbanism într-o țară civilizată, așa cum vrea România să se deghizeze de când a intrat în Uniunea Europeană, dar ale cărei valori refuză sistematic să le adopte.

Iar în incompetența sa crasă, Primarul Sectorului 4 chiar crede că dacă face niște locuri de parcare în locul trotuarelor, crește nivelul de trai al locuitorilor din zonă. În realitate așa cum o arată zeci de studii și experiența a zeci de metropole civilizate, Primăria Sectorului 4 tocmai le reduce nivelul de trai locuitorilor. Numai că asta o știi dacă pui mâna și te documentezi. Dacă în loc să te dai mai deștept decât universul din fundătura ta din Sectorul 4, unde nimic nu merge, i-ai întreba și pe cei mai civilizați CE și DE CE fac în orașele lor. Și nu ai mai repeta tâmp că “România e altfel”, pentru că singurul lucru “altfel” în România sunt primarii incompetenți, precum cel de la Sectorul 4.

 

Acest post este legat la platforma Dezbate unde poți comenta! https://dezbate.construim-romania.ro/t/dale-lui-mitica/82.

Am copilarit in zona si ma doare sufletul cand vad ce se intampla acolo (mai ales pe partea cu parcul). Cand am mai avut discutii cu vecinii de acolo ideea era “lasa domne’ ca e bine ca se fac parcari pentru ca altfel stateau masinile parcate pe bulevard”. Se pare ca problema majora la noi este orizontul de timp pe care gandim - da, daca facem parcari nu mai sunt masinile parcate pe bulevard, dar nu se gandeste nimeni la impactul pe termen lung si la ce renuntam in schimb.

Ma intreb, daca s-ar fi putut (cel putin teoretic) face parcari subterane, in zona Palatul Copiilor sau sub Parcul Tineretului, acolo unde nu sunt obiective militare.